Sfântul Dumitru, sărbătoare importantă pentru creștini. Ce nu trebuie să faci niciodată pe 26 octombrie

Sfântul Dumitru, sărbătoare importantă pentru creștini. Ce nu trebuie să faci niciodată pe 26 octombrie
Publicat: 25/10/2023, 11:13

Sfântul Dumitru este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei, fiind sărbătorit la data de 26 octombrie. 

În tradiția populară, Sfântul Dumitru este cel care aduce începutului iernii. De asemenea, dacă în această zi este lună plină și senin, ne așteaptă o iarnă blândă, dar dacă nu este lună și nici cerul nu este senin, atunci va fi o iarnă grea.

În noaptea de 25 octombrie, în anumite zone din România, se ține “Focul lui Samedru”, un obicei care îi face pe săteni să aprindă focuri pe dealuri, la distanță unul de altul. Tinerii și copiii sar peste aceste flăcări. Tradiția spune că cei care sar peste acest foc sacru vor fi sănătoși tot anul, reușind să stea departe de boli și de necazuri. După ce aceste focuri de pe dealuri se sting, localnicii adună cenușa și o folosesc în gospodării pentru îngrășământ.

În ziua de Sfântul Dumitru, nu trebuie folosit pieptănul pentru nu atrage necazurile. Cei care vor respecta cu sfințenie această zi sfântă, vor fi feriți de boli tot anul.

O altă tradiție spune că ciobanii trebuie să fie atenți la cum dorm oile. Dacă prima care se va trezi va fi o oaie albă și aceasta va pleca în jos, iarna va fi geroasă. Dar dacă se va trezi prima dată o oaie neagră și va pleca în sus, iarna va fi blândă.

Sfântul Dumitru, sărbătoare importantă pentru creștini. Viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, lucru care l-a mâniat foarte tare. Drept urmare, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor.

Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el. Dimitrie a mărturisind cu îndrăzneală că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa.

În zilele noastre, biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care este şi ocrotitorul oraşului. Aceasta se află pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO, din anul 1988.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?